Salată de Pitoance cu Roșii


O salată de toamnă târzie, pe cât de gustoasă pe atât de energizantă și hrănitoare. Gustul specific al pitoancelor este potențat de savoarea roșiilor proaspete. Vitaminele, nutrienții, proteinele vegetale și mineralele transformă această salată într-un moment de răsfăț al gustului.

Ce avem în coș?

- 400g pitoance
- 5 roșii coapte
- 1 ceapă roșie
- 5 linguri de ulei de dovleac presat la rece
- 1 lingură de oțet de mere preparat în casă
- 2 lingurițe de miere de pădure
- sare mărunțită neprelucrată industrial

- boabe de muștar
- ghimbir
- hrean
- lăstari de lucernă

Într-un bol mic de sticlă preparăm sosul din uleiul de dovleac, oțetul de mere, mierea de pădure, și ghimbirul ras, hreanul ras, boabele de muștar și sare.

Pitoancele tăiate în cubulețe, roșiile tăiate felii și ceapa tăiată fideluță le amestecăm într-un bol mare de sticlă. Adăugăm apoi sosul și omogenizăm salată. O lăsăm Îi acordăm un răgaz de câteva minute pentru a-și dărui aromele. Înainte a o aduce la masă o înnobilăm estetic cu câțiva lăstară de lucernă.

Nu aștepta părerea celor dragi pentru că vor fi atât de preocupați de savurarea salatei încât nu vor putea decât să-și manifeste bucuria într-un cor onomatopeic.

Și... în general, nu este bine să ai așteptări... este o metodă de autoprotecție... crede-mă!

Glumesc

Arya



Comentarii

Cele mai citite articole: