Ostara | DE SĂRBĂTOARE | BLIDUL

  

Ostara  |  DE SĂRBĂTOARE  |  BLIDUL

Pentru mine E Sărbătoare în fiecare zi! De aceea primesc cu Bucurie fiecare Dar de la Uni-Vers...

Astăzi însă e o Zi Specială, așa încât, soțul meu îmi pregătește o Surpriză. Gătește El dulciurile pentru Paște...

Știu, știu... Sunt o Norocoasă... și o Alintată... Ce să fac, așa sunt Eu!

Ingrediente umede:

  •   6 ouă întregi;
  • · 200 ml de lapte de vacă;
  • · 100 ml de ulei de Floarea Soarelui;
  • · 200 g de unt topit;

Ingrediente uscate:

  •   7 g drojdie uscată;
  • · 300 g de zahăr;
  • · 4 linguri de cacao pulbere;
  • · 1 linguriță de roșcove pulbere (preparată în casă);
  • · Sare;
  • · Coaja rasă de la o lămâie;
  • · 120 g de nuci;
  • · 110 g de arahide;
  • · 910 g de făină de grâu, tip 650;
  • · 135 g de rahat cu aromă de mentă;
  • · 140 g de rahat cu aromă de căpșuni;

Mod de preparare:

  •   Așez într-un bol încăpător toate ingredientele umede, rând pe rând, în aceeași ordine, cum au fost enumerate;
  • · Amestec cu un tel, până ingredientele formează o compoziție omogenă;
  • · Adaug apoi, drojdia uscată, zahărul, pulberea de cacao, pulberea de roșcove (preparată în casă), sarea, coaja rasă de lămâie, nucile și arahidele și o parte din făină;
  • · Amestec toate ingredientele până obțin o pastă moale, omogenă (vezi video);
  • · Adaug cele două feluri de rahat, amestec prin răsturnare, fără să îl zdrobesc;
  • · Adaug făina, treptat, amestec cu o spatulă sau cu o furculiță. De astă dată aluatul devine vâscos;
  • · După ce am încorporat toată făina, amestec aluatul, prin răsturnare cu ajutorul unei palete (ragletă) de patiserie, fără să apăs sau să strivesc compoziția, fără să frământ. Aluatul este gata, atunci când nu se lipește de degete (vezi video);
  • · Las aluatul să se odihnească șaizeci de minute apoi îl împart în trei părți. O jumătate și două sferturi (adică, a doua jumătate, o împart în două);
  • · Prima jumătate de aluat îl așez într-o formă de chec, unsă cu unt și tapetată cu făină. Modelez cu mâinile o baghetă, astfel pot așeza mai ușor coca în formă;
  • · A doua jumătate o așez în două tăvi de cozonac, unse și ele cu unt și tapetate cu făină (vezi video);
  • · Las aluaturile să se odihnească în tăvile lor, șaizeci de minute, apoi le coc la 180oC, șaizeci de minute;
  • · După coacere, las cele trei Minunății, să se răcească, abia apoi le tai în felii.

Cea mai grea parte este să aștepți să se răcească Ostara. Crezi că mie mi-a fost ușor?...
Abia acum înțeleg nerăbdarea pofticioșilor, în așteptarea bunătăților promise.

... OSTARA, este dovada de Iubire și Recunoștință a Soțului meu și implicit un Dar Minunat al Uni-Versului,

Mulțumesc, Mulțumesc, Mulțumesc!

 YouTube Video:

Ostara  |  DE SĂRBĂTOARE  |  BLIDUL

Urmărește-ne îndeaproape articolele BLIDUL și rețetele video BLIDUL
Te invit să vizitezi noul nostru canal de YouTube, BLIDUL. 

Arya



Comentarii

Cele mai citite articole: