Bocceluța cu SCUMPETURI
Ce poate fi mai Scump, mai Prețios,
decât propria Viață? Dar felul în care O Trăim? E o adevărată
Artă să Înveți, să Știi, cum să faci acest lucru.
A Trăi o Viață Minunată, deși
pare complicat, în cazul meu se bazează pe doar două ingrediente:
Organizarea și Iubirea, care pot face minuni în situațiile cele
mai presante.
Zilele pline, aglomerate de activități
prelungite, care uneori se suprapun, alergătură de la un obiectiv
la altul, fac ca atunci când ajung în sfârșit acasă, epuizată,
să constat că dispoziția de a prepara o masă sănătoasă, a
dispărut de mult, pur și simplu s-a spulberat ca un Praf de Stele,
iar tentația de a mânca, în loc să mă hrănesc, își face
simțită prezența.
Așa s-a născut idea de
„semi-preparate” sau „ante-preparate” realizate în propria
bucătărie. Bocceluța cu SCUMPETURI
Ingrediente:
- Morcovi;
- Păstârnac;
- Țelină - rădăcină;
- Țelină - tulpini (apio);
- Fenicul;
- Varză;
- Castraveți;
- Praz;
- Ceapă roșie;
- Ardei iute;
- Pulbere de salvie;
- Pulbere de urzică;
- Pulbere de turmeric;
- Pulbere de piper negru;
- Sare grunjoasă, măcinată;
- Ulei de Floarea Soarelui, presat la rece - 2 linguri.
Mod de preparare:
- Spăl toate legumele, le curăț de eventuale zone uscate sau deteriorate și le tai felii după forma și specificul fiecăreia în parte;
- Așez legumele tăiate într-un castron încăpător pentru a le putea amesteca cu ușurință și le stropesc cu puțin ulei, doar atât cât să creeze aderență pentru pulberi;
- Amestec legumele cu uleiul;
- Adaug pulberile și sarea, apoi amestec până se distribuie uniform;
- Las legumele „îmbălsămate” să se odihnească, timp în care pregătesc bocceluțele (pungile) pentru depozitare;
- Așez în pungi cantitatea de legume pe care știu că o folosesc la o masă, apoi leg fiecare pungă având grijă să elimin cât mai mult aerul din aceasta, astfel voi optimiza spațiul din sertarul congelatorului meu;
- Depozitez bocceluțele în spațiul destinat vegetalelor, în congelator, în așa fel încât să am acces facil la toate pachetele pe care le depozitez, fără a fi nevoie să deranjez celelalte alimente;
Păstrez astfel, timp îndelungat,
orice combinație de legume. Prepar din legumele amestecate, din
Bocceluța cu SCUMPETURI, supe
reci, supe calde, legume la tigaie sau salate.
Este
suficient să spăl legumele congelate, sub jet de apă caldă, atât
cât au nevoie pentru a se dezgheța sau să le scufund pentru câteva
secunde în apă fierbinte, iar legumele mele își vor păstra
fermitatea, culoarea și proprietățile nutritive și vor fi
pregătite pentru a face față oricărui meniu sofisticat.
Astfel
zilele aglomerate sunt mai puțin presante, iar Noi ne Hrănim, nu
doar mâncăm...
Arya
🝣
Comentarii
Trimiteți un comentariu