BLIDUL DE AUR - A patra Zi din noua noastră Viață




Eu scriu povestea celei de a patra zile din cele patruzecișidouă de zile de poveste.

O zi minunată. Soare, aer proaspăt de dimineață, ne simțim bine, plini de energie. E bine pentru că astăzi vom avea nevoie de ea pe deplin.

Începem călătoria zilei de azi cu ceaiurile de dimineață, sucul de mere și „punerea zilei la cale” în timp ce ne facem plimbarea de dimineață. Opririle de acum cunoscute: Flotări, treizeci ale Iubitului meu, respectiv douăzeci ale mele, apoi cincizeci de abdomene El, patruzeci Eu. Plimbarea de dimineață continuă cu un drum la Lidl, este singurul traseul cu umbră deasă pe care îl putem alege la ora aceasta a dimineții. Pretextul, semințe crude de floarea soarelui la ofertă, în plus Impresii după aventura zilei de ieri.

Ne simțim mai ușori cu câteva kilograme. Asta poate pentru că am scăpat de mult „balast” ieri, iar trupurile noastre se simt ușurate. Adevărul este că, după fiecare zi pe care o parcurgem cu mult curaj, prindem Viață tot mai mult, iar puterile ni se înmulțesc exponențial. O dovadă în plus că puțină voină, dar mult suport din partea Omului Iubit îți dă aripi.

Odată plimbarea încheiată ne pregătim de o zi aglomerată, cu multe drumuri prin oraș, multe treburi de rezolvat. Obișnuim să le cumulăm pe toate într-o zi, pe cât posibil, pentru a nu pierde timp prețios din munca zilnică importantă, a fiecăruia dintre noi.

E încă dimineața devreme, orașul este parțial aglomerat așa că cele mai importante treburi se rezolvă imediat. Ce bine! Nu ne place să stăm la cozi sau să așteptăm pe la uși. Urmează treburile cu grad doi de importanță, treburi pe care le facem cu plăcere, printre altele și achiziționarea unui set de badminton. Găsim tot ce ne trebuie la Decathlon, magazinul cu produse, accesorii, aparatură și vestimentație sportivă.

După atâta forfotă și aglomerație, după stresul inerent, mi se face foame. Adevărul este că aș mânca o salată, din salată verde, cu ceapă verde, usturoi verde din plin, ulei de floarea soarelui presat la rece și puțină zeamă de lămâie pentru un gust răcoritor.

Suntem în zona comercială a orașului așa că intrăm la Selgros. Călcăm pragul magazinului și ne izbește un miros puternic de mâncare. Abia acum îmi dau seama că încă de dimineață, tot orașul miroase a mâncare. Este incredibil! Până acum nu am observat acest lucru cu toate că
avem întâlniri frecvente în zonele aglomerate ale orașului. Constat că acest miros persistent de mâncare oriunde te duci, cu treabă, chiar și în clădirile de birouri, este pur și simplu, hipnotic. Iar dacă noi nu mâncăm, sau cel puțin nu în felul acela, impactul mirosului asupra noastră este cu atât mai puternic, chiar șocant.

După cele patru zile de program cu sucuri și ceaiuri, am observat că mirosurile de diferite mâncăruri pe care nu le poți evita locuind la bloc și care pătrund în apartamentul propriu prin toți porii, au început să mă deranjeze. Nu într-atât încât să nu le pot suporta, dar nu îmi fac plăcere și nici nu îmi stârnesc pofte. Aici vorbesc de mine, pentru că nu sunt chiar o pofticioasă. Iubitului meu însă, nu îi este ușor. El este pofticiosul familiei noastre.


Îți amintești acel desen animat în care nu știu ce personaj își vede propriul prieten în formă de piu bine rumenit, auriu și crocant? Ei bine seara trecută, Iubitul meu mi-a declarat că mă vede în formă merdenea, pufoasă și la fel de aurie ca în acel desenul. Asta doar pentru că seara trecută, prin fereastra deschisă a dormitorului nostru, pătrundea un miros puternic de plăcinte abia coapte. Mă întreb cu voce tare: O fii bine să mai dormim împreună?

Râdem copios la amintirea situației cu merdeneaua pufoasă și ne continuăm aventura în Selgros. În orice colțișor ai încerca să te refugiezi, mirosul de mâncare te doboară la propriu. Fă față dacă poți. Cu toate că nu îmi mai place, mirosul de mâncare gătită mă biruie. Curios deși nu îmi este poftă, încep să salivez. Nu mai înțeleg nimic. Mintea mea mă minte că am nevoie de acele mâncăruri, cu atât mai mult cu cât sunt preparate din carne iar eu nu mai mănânc produse animale de multă vreme. Ne uităm unul la celălalt disperați. Nici nu se pune problema să ne întrerupem programul pentru ceva ce oricum nu mâncăm în mod obișnuit.

Încercăm să găsim o explicație logică. Ori în subconștientul nostru a rămas o amprentă care acum iese la suprafață și care pur și simplu se eliberează, așa cum de-a lungul celor de acum treizecișinouă de zile rămase din programul nostru, se vor elibera în continuare, ori în condimentele cu care sunt pregătite produsele gătite, există elemente olfactiv-stimulative la care pur și simplu nu poți rezista. Alegem prima variantă, pentru că nu dăm vina pe alții pentru reacțiile noastre și ne îndreptăm spre raionul cu legume proaspete. Aici salata verde este tristă și ofilită așa că renunț la pofta mea și bine fac. Mă simt mândră de mine că fac față cu succes testului numit „ispită”.

Ajungem acasă osteniți de atâtea șocuri emoționale și ne delectăm cu sucul nostru de legume, îmbunătățit, care la drept vorbind este infinit mai bun decât orice mâncare pe care am fi putut să o îngurgităm în oraș. Nu ar fi meritat pentru nimic în lume să întrerupem un program care ne face să ne simțim tot mai bine, să fim tot mai puternici fizic, cu mintea tot mai limpede și mai Luminoși.

Mă aștept la multe provocări de-a lungul următoarelor zile, dar sunt sigură că le vom face față, pentru că facem doar ceea ce vrem noi să facem. Așa am ales, împreună, Iubitul meu și cu Mine iar acesta este cel mai important lucru pentru Noi, din Uni-Vers.

După momentele de relaxare binemeritată, ne reluăm activitățile proprii. Iubitul mei scrie la cel de-al treizecițișaselea capitol al celui de al doilea volum al cărții Pientra, adică finalul volumului, iar eu îmi pregătesc ustensilele pentru a da formă de biscuiților, pastei preparate încă de ieri. Creez bile pe care le tăvălesc în susan negru, turtindu-le totodată, doar atât cât să se lipească semințele de compoziție. Pun biscuiții la uscat în deshidratator, peste noapte, ca mâine dimineață să pot culege roadele muncii mele. Biscuiți frumoși, îmbietori, parfumați și sigur gustoși. Asta e tot o provocare a Uni-Versului. Până să se usuce biscuiții ne vom bucura de un miros fantastic și ne vom abține să-i gustăm, cu mult curaj. Pentru că, așa cum spuneam, provocările continuă.

Mă așez la masa de scris și îmi aștern gândurile, emoțiile și experiențele trăite de-a lungul zilei care acum se încheie.

Seara se așterne peste oraș iar eu mă simt în siguranță pentru că atunci când mă voi duce la culcare, Iubitul meu va fi adormit de mult, așa că povestea cu merdeneaua aurie și pufoasă se va spulbera încet în noapte, ca un nor după furtună.

Arya
🝣

Notă:
Blidu de Aur este jurnalul de călătorie prin gândurile, emoțiile și experiențele mele personale și nu îndemn pe nimeni să le urmeze.  

Comentarii

Cele mai citite articole: