Melcișori KUANU ARY




Știu că îți dorești să fii zveltă, sănătoasă și frumoasă până la adânci bătrâneți, deși îți este greu să crezi că vei reuși.

Este minunat însă, că putem alege în fiecare clipă a Vieții Noastre cu ce și cum să ne hrănim și asta poate face diferența între ce îți dorești și ce obții.


Ingrediente:
  • 3 cupe de pulpă rezultată în urma stoarcerii merelor (de la aproximativ 14 mere);
  • 3 banane proaspete;
  • 2 linguri de miere de albine;
  • 1 linguriță de scorțișoară;
  • 1 cupă de frunze proaspete de busuioc și salvie;
  • un praf de sare.

Mod de preparare:
  • Amestecă în blender-ul de mare viteză sau în robotul de bucătărie cu lamă în formă de „S”, pulpa de mere, bananele tăiate felii, mierea, scorțișoara și praful de sare;
  • Dacă compoziția este prea uscată, adaugă apă doar atât cât să ajuți aparatul la procesarea ingredientelor. Consistența compoziției trebuie să fie la finalul procesării asemănătoare unei smântâni groase. Ține cont însă, că orice cantitate de apă în plus va prelungi timpul de deshidratare a melcișorilor;
  • Taie mărunt frunzele proaspete, adaugă-le compoziției și amestecă bine, fără să folosești blender-ul sau robotul;
  • Pregătește tăvile uscătorului (deshidratatorului), cu hârtie de copt tăiată pe dimensiunea acestora;
  • Întinde compoziția pe fiecare tavă cu ajutorul unei spatule sau cuțit mai lung, păstrând o margine de aproximativ 2 cm. În felul acesta elimini riscul de a curge compoziția în tava de jos;
  • Pune tăvile astfel pregătite în deshidratator la temperatura de 38°C, pentru a păstra toate substanțe nutritive, vii;
  • Procesul de uscare va dura între 8 și 12 ore, în funcție de gradul de umiditate al compoziției, de tipul de uscător (deshidratator) și de umiditatea aerului din încăperea unde funcționează aparatul;
  • După ce compoziția a căpătat fermitate, desprinde hârtia cerată de pe suprafața acesteia, proces care ar trebui să se realizeze cu ușurință și întoarce foaia din fructe cu partea care a fost acoperită, în sus și usucă în continuare până la obținerea consistenței și a fermității, dorite;
  • Dacă deshidratezi pentru prima dată mere și banane e bine să știi că acestea vor avea un aspect lucios, elastic și aparent umed deși sunt fine uscate;
  • Odată foile uscați, rulează-le ca pe clătite, cât poți de strâns, depozitează-le la loc uscat, în borcane din sticlă, la temperatura camerei;
  • Atunci când servești Melcișorii KOANU ARY, taie felii de 1 cm lățime, perpendicular pe rulou sau oblic, cum preferi.

Melcișorii KOANU ARY, astfel realizați pot fi păstrați mai multe săptămâni, dacă sunt foarte bine uscați și depozitați în recipiente bine închise.
Dacă preferi Melcișorii KOANU ARY mai moi, e bine să îi păstrezi în frigider, dar timpul de depozitare va fi mai scurt.

Melcișorii KOANU ARY astfel preparați, depozitați corect îți vor ajunge mult timp pentru că sunt sățioși. Îi poți lua cu tine la sală, la serviciu sau în excursie. Este o gustare delicioasă, energizantă și sănătoasă pentru copilului tău, pentru tine și întreaga ta familie.

Mâncând cât mai multe alimente crude, neprocesate termic, îți vei prelungi viața și îți vei educa familia în spiritul sănătății, longevității și prosperității.

Este alegerea Ta...

Arya


🝣

Comentarii

Cele mai citite articole: