Adaptări Biologice

Ierbivorele (ce pasc – bizonii, iepurii, caii, oile, caprele, căprioarele, girafele, etc) sunt înzestrate de natură pentru a avea o dietă formată exclusiv din frunze/iarbă. Granivorele (în special păsările) prosperă datorită seminţelor diverselor plante. Carnivorele (pisicile, leii, tigrii, lupii, etc.) se hrănesc cu carne crudă, dar şi ele nu pot prospera cu o dietă bazată exclusiv pe carne. Frugivorele (maimuţele) cresc hrănindu-se cu fructe, vegetale suculente asemănătoare fructelor, rădăcini, muguri, nuci şi seminţe. Omnivorele (porcii mistreţi, urşii, ratonii, etc) mănâncă orice, prosperă hrănindu-se cu aproape toate tipurile de hrană crudă. Insectivorele (amfibienii, alte insecte, etc.) se hrănesc cu insecte.

Aceste tipuri de hrană şi influenţele la care s-a adaptat din punct de vedere biologic o specie, sunt cele considerate „naturale” caracterului lor, ca derivînd din suma totală a moştenirii sale biologice din milioane de ani de evoluţie. Adaptarea cumulativă în fiecare specie de a-lungul eonilor, determină nevoile sale naturale de hrană. De exemplu: ursul koala din Australia este adaptat să mănânce o varietate de frunze răşinoase; gâtul lung al girafei îi permite să se hrănească cu frunzişul copacilor; ghiarele şi colţii leului îi permit să ucidă şi să sfârşie prada; vederea excelentă a vulturului şi ghiarele sale puternice îl fac un prădător de temut pentru vânatul de la sol. Carnivorele s-au adaptat să mănânce alte animale. Non-carnivorele s-au adaptat să mănânce hrană vegetală. Mai mult decât orice, adaptarea hranei determină trăsăturile şi caracteristicile tuturor creaturilor
.

Oamenii nu sunt o excepţie

Este o premisă de bază în Igiena Naturală că oamenii, ca şi celelalte creaturi, au toate condiţiile şi materialele necesare pentru a-şi menţine sănătatea. Speciile din natură îşi restricţionează instinctiv hrana la o varietate limitată, la care sunt adaptate în mod specific. Trebuie să tragem concluzia că şi oamenii intenţionează să se hrănească doar cu acele alimente faţă de care sunt adaptaţi din punct de vedere fiziologic, pentru a trăi o viaţă sănătoasă. Oamenii ar trebui să fie studiaţi ca membrii ai întregii comunităţi biologice şi să fie comparaţi din punct de vedere anatomic şi fiziologic cu alte specii, pentru a ne lămuri asupra adevăratelor cerinţe alimentare. Când analizăm caracterul anatomiei şi fiziologiei umane în legătură cu dieta noastră naturală, trebuie să o facem în contextul natural, mai degrabă decât în mediul artificial al vieţii moderne. Astfel, considerăm hrana noastră naturală ca fiind cea care este în concordanţă cu înzestrările noastre fiziologice, mai degrabă decât cea pentru care am dobândit un gust.  

 Determinarea hranei noastre naturale nu este o chestiune de credinţă

Tradiţia şi popularitatea sunt modurile cele mai nefericite pentru a determina o dietă adecvată. Schimbările recente în mediul nostru înconjurător nu modifică adaptările noastre biologice, structura noastră internă, sau nevoile noastre naturale, pentru a instaura o stare optimă de bine. De a-lungul eonilor, adaptările biologice au fost iniţiate de stres şi de nevoia de a se adapta. Ele se dezvoltă lent, necesitînd perioade extrem de lungi de timp pentru a evolua. Mediul nostru puternic industrializat iniţiază mai mult adaptări sau ajustări sociale, decât schimbări fizice sau anatomice. Trăind conform adaptărilor noastre naturale, putem de fapt să facem faţă stresului vieţii moderne, mult mai bine decât dacă nu respectăm nevoile noastre biologice. Atunci când determinaţi care alimente sunt mai bune, singura autoritate pe care ar trebui să vă bazaţi este corpul. Anatomia şi fiziologia sunt cele care „decretează” că hrana este acceptabilă sau nu. Determinarea dietei noastre naturale nu este o chestiune de credinţă: bazele dietei sunt date ştiinţifice referitoare la caracteristicile ei biologice, biochimice, anatomice şi fiziologice.

Sănătate versus profit: un conflict major de interese

Continuu suntem lăsaţi să credem că boala are o cauză misterioasă, sau se află dincolo de controlul nostru, din punct de vedere genetic. Cei mai mulţi oameni sunt dornici de scuzele care evită datele ştiinţifice referitoare la dietă şi la cauza bolilor, acestea permiţându-le să mănânce inconştienţi după cum le convine, ceea ce este extrem de periculos pentru sănătate.

În Statele Unite, industia ce produce hrană tip junk food, finanţează şi favorizează cele mai multe crecetări asupra hranei din marile instituţii şi universităţi. În ultimi zeci de ani, cei mai mari sposori de la Harvard pentru cercetările legate de nutriţie au fost din industriile cărnii, zahărului şi produselor lactate: Institulul American pentru Carne, Coca Cola, Asociaţia Producătorilor de Trestie de Zahăr din Florida, Frito-Lay, Hershey Foods, McDonald’s, Consiliul Naţional al Produselor Lactate, Consiliul Naţional al Cărnii, Oscar Mayer, General Mills, General Foods, Pillsbury, Fundaţia pentru Studiul Zahărului, Asociaţia Naţională a Producătorilor de Dulciuri, Fundaţia Tuna. Societatea Americană a Nutriţiei Clinice care publică Jurnalul American al Nutriţiei Clinice este sponsorizată de Coca Cola, NutraSweet, Nabisco, Borden şi nenumărate companii farmaceutice.

Hei! Avem aici un conflict de interese? Giganţii industriei alimentează şi controlează recomandările privind hrana în Statele Unite. Ei au folosit zeci de ani false dogme referitoare la nutriţie, pentru a-şi promova produsele (pentru detalii vedeţi „Adevărul despre proteine”). Şcolile şi reclamele ne învaţă că produsele lactate şi carnea sunt esenţiale pentru starea de bine. Acesta este rezultatul bilioanelor de dolari cheltuiţi pentru influenţarea opiniei publice, a planului public de învăţământ. Marile industrii sunt conduse de aspectele financiare, nu de ştiinţă. Lobiul lor puternic exercită o imensă putere economică. Membrii aleşi sau numiţi ai guvernului, influenţaţi de contribuţii politice, dau recomandări nutriţionale ce sunt în dezacord cu cercetările ştiinţifice privind nutriţia.

Deşi ultima piramidă a hranei, elaborată de USDA, nu mai pune accentul pe carne, pui şi alimentele bogate în grăsimi, publicarea ei a fost amânată timp de 5 ani, timp în care au fost negociate poziţii mai puternice pentru aceste produse.

Etichetarea eronată şi înşelătoare a hranei şi menţinerea DZR-urilor la nivel scăzut

Într-un recent sondaj de opinie la nivel naţional, doar 6% din cei intervievaţi mâncaseră în ziua anterioară cel puţin 3 porţii de hrană vegetală şi 2 porţii de fructe. Chiar dacă publicul urmase recomandările USDA din noua piramidă a hranei, dieta lor era încă inadecvată în ceea ce priveşte nevoia de produse proaspete pentru protecţia faţă de antioxidanţi. Noile îndrumări sunt încă prea ridicate în proteine şi grăsimi şi prea joase în nutrienţi bazaţi pe plante şi fibre. Dietele bazate pe plante sunt încărcate de fitochimicale, vitamine, minerale şi fibre. De exemplu, într-o dietă centrată pe produse proaspete, se vor consuma zilnic 1500 mg de vitamina C şi bioflavonoide adiţionale. Doza Zilnică Recomandată (DZR) pentru vitamina C este de 60 mg, ridicol de joasă, la fel ca şi majoritatea nutrienţilor pe bază de plante.

DZR-urile sunt menţinute jos, astfel încât alimentele procesate să nu apară ca find deficiente, aşa cum sunt de fapt. Majoritatea informaţiilor nutriţionale comerciale şi a etichetelor de pe alimente sunt de asemenea eronate şi de a-dreptul înşelătoare. Producătorii de hrană procesată şi de fast food folosesc greutatea şi mărimea unei porţii pentru a calcula informaţia, prezentînd minciuni cumpărătorilor.

De exemplu, are laptele integral 4% grăsime? Calculaţi: laptele conţine 4gr grăsime la 100 gr lapte. Dar fiecare 100 gr conţine 70 calorii. Laptele are 9 calorii pe fiecare gram de grăsime, astfel laptele integral conţine 50% din calorii din grăsime (4*9/70). Chiar şi produsele lactate slabe în grăsimi au multe grăsimi. Manipulînd „datele despre nutriţie” în ceea ce priveşte greutatea, se acoperă gradul de conţinut în grăsimi. Industria alimentelor din carne şi fast food joacă acelaşi joc. În burgerul fără 91% grăsime de la Mc’Donalds, 45% din calorii provin din grăsime.

În ciuda acestei dezinformări, acum ajung la public adevăruri directe despre nutriţie, deoarece mai mulţi oameni caută răspunsuri referitoare la bolile lor. Faptul rămâne: dacă hrana animală este centrul dietei voastre este imposibil să trăiţi în concordanţă cu copleşitoarele dovezi ştiinţifice referitoare la adevarata sănătate umană.

Companiile reîntăresc erorile de alimentaţie pe care oamenii preferă să le facă şi conving publicul că nu contează ce mănâncă. Orice „hrană” procesată, denaturată, fragmentată, chimizată, va asigura necesităţile corpului, atâta timp cât înghiţim vitamine, minerale, antiacizi, remedii pentru dureri de cap şi alergii şi alte pastile (vezi: Junk Food deghizată ca hrană sănătoasă şi Nu avem nevoie de suplimente). Mesajul transmis publicului este: este bine să continuaţi dieta prezentă, atâta timp cât luaţi suplimente şi produse farmaceutice.

Această minciună este atractivă, deoarece este ceea ce oamenii doresc să creadă. Totuşi, mai degrabă decât deficienţe de nutriţie, marea majoritate a bolilor din Statele Unite sunt rezultatul excesului de hrană biologic nepotrivită. Americanii au deficienţe în anumiţi nutrienţi, dar nu datorită lipsei de hrană naturală integrală. Deficienţele sunt cauzate de antagonişti nutriţionali şi de consumul unei hrane devitalizate, supra procesate, noi nefiind proiectaţi pentru acest tip de hrană. Antagoniştii nutriţionali fură din rezervele vitale de nutrienţi din corp şi contribuie la boli.

  

Nutriţia Ştiinţifică versus Nutriţia Comercială

Prima întrebare care se pune pentru crearea unei abordări mai degrabă ştiinţifică decât economică, faţă de nutriţia umană, este: care este natura biologică a organismului uman? Care este hrana noastră naturală? Suntem cu adevărat carnivori, care îşi asigură nutrienţii necesari nu numai din carne crudă ci şi din sânge, oase, cartilagii, măruntaie provenite din vânat proaspăt? Suntem cu adevărat ierbivori, care se hrănesc cu verdeţuri, ierburi, grâne neprelucrate, rădăcinoase, etc, aşa cum fac caii, vacile şi oile? Suntem granivori precum păsările, care se hrănesc în principal cu seminţe de ierburi şi grâne? Suntem în mod natural omnivori, care se hrănesc sănătos indiferent de hrana consumată? Suntem frugivori, care se pot hrăni cu banane, struguri, mere, portocale, pepeni la fiecare masă?

Sistemul digestiv şi fiziologia determină dieta noastră optimă. Înţelegînd procesul fiziologic care acompaniază digestia şi absorbţia hranei, se pot determina obiceiurile alimentare potrivite. Principalele procese fizice ale digestiei sunt la baza aceleaşi pentru toate fiinţele umane, indiferent de rasă, cultură şi localizare geografică. Aceste procese ar trebui studiate în relaţie cu sănătatea umană, pentru a dezvolta o ştiinţă precisă a nevoilor noastre adevărate referitoare la nutriţie.

Există o abundenţă de informaţii referitoare la fiziologia digestiei şi absorbţiei hranei. Din păcate, oricât de modernă ar fi ştiinţa nutriţiei, aceasta a depins adesea de experimentele pe şoareci şi pe deficienţe induse artificial în încercările eronate de a determina nevoile de hrană umane. O abordare mai înţeleaptă de a determina cu adevărat natura dietei noaste este de a studia anatomia şi fiziologia umană. Astfel, se pot deduce caracteristicile hranei noastre potrivite, ce sunt în concordanţă cu natura inerentă şi alcătuirea anatomică a oamenilor. Această abordare nu depinde de experimente născocite aplicate pe animale şi nici nu este părtinită de interesele comerciale ale producătorilor de alimente (ce includ producătorii de carne, produse lactate, cereale şi junk food- ce dictează de zeci de ani dieta noastră). Motivul acestei investigaţii nu este profitul ci sănătatea. Capacităţile fiziologice umane şi predispoziţiile noastre biologice sunt baza corectă în determinarea adevăratelor cerinţe ale dietei noastre.

  

Gătit versus hrană crudă: care este diferenţa?

Nutriţioniştii de astăzi sunt subordonaţi conceptelor celor „patru grupe alimentare de bază” şi a piramidei alimentare, aşa cum au fost perpetuate de marea industrie din această ţară. Conform acestor nutriţionişti, oamenii nu au o dietă fixă, ca a altor animale. Mai degrabă, suntem creaturi omnivore care se hrănesc cu numeroase mâncăruri gătite la aproape fiecare masă, pentru a ne satisface cerinţele noastre nutriţionale. Toate cele 80 de milioane de specii de pe acest Pământ se hrănesc cu alimente negătite. Doar oamenii le gătesc. Gătirea implică focul. Focul arde şi distruge ţesuturile vii, inclusiv nutrienţii, transformîndu-i în substanţe toxice (pentru mai multe detalii citiţi Produsele proaspete magice).  Nu este o coincidenţă că atacul de cord şi cerebral, cancerul, diabetul şi bolile cronice omoară oamenii cam la jumătatea potenţialului duratei lor de viaţă. În medie, speciile din natură trăiesc de şapte ori peste vârsta lor matură. Oamenii se maturizează la sfârşitul adolescenţei, până la 21 de ani. Făcînd calculele, durata de viaţă medie pentru oamenii cu o sănătate robustă ar fi de peste 100-140 de ani, dacă am trăi în fiecare zi conform legilor esenţiale de sănătate. Stilul de viaţă letargic şi caloriile „goale”, mult prea toxice ale hranei faţă de care nu suntem adaptaţi din punct de vedere biologic, ne ucid la jumătatea vieţii.

 Suntem în mod natural mâncători de carne sau vegetarieni?

Anumiţi „nutriţionişti” afirmă că avem trăsături clare de carnivori, iar unii chiar au numit “colţi” dinţii noştri incisivi, pentru a-şi susţine poziţia lor eronată, că suntem în mod natural consumatori de carne! Dacă priviţi diversele specii din regnul animal, fiecare are dinţii ideali pentru a mastica un anume tip de hrană.

Ierbivorele (precum vacile), au 24 molari, 8 incisivi zimţaţi pe maxilarul inferior, şi un cer al gurii aspru. Maxilarul se mişcă vertical, lateral, în faţă şi spate, permiţînd ierbivorelor să rupă şi să mărunţească iarba aspră.

Omnivorele, precum porcii mistreţi, pot avea canini ca nişte colţii, care le permit să sape după rădăcini.

(Există unele animale înzestrate cu copite care mănâncă uneori carne şi hoituri. Porcul mistreţ este un exemplu. Au fost dovedite unele cazuri (bazate pe dovezi clare) că a mâncat chiar şi copii mici. Dar dinţii lor molari, spre deosebire de cei ai copitatelor tipice, sunt tuberculari sau cu protuberanţe, nu sunt plaţi şi în rest sunt difeiţi.

„Printre formele aberante dispărute, Hippohyus prezintă un caracter aproape rumegător al suprafeţei de rumegare, în timp ce Choeropotamus manifestă în întreaga sa dentiţie o asemănare apropiată de carnivorele plantigrade. Nu se ştie nimic despre incisivi lui Choeropotamus; restul dentiţiei seamnă cu Peccari; dar premolarii sunt mai simpli şi canini (prin forma, mărimea şi direcţia lor), împreună cu maxilarul inferior (prin unghiul său spre înapoi), manifestă de asemenea o apropiere de tipul Ferine. Proprietăţile carnivore ocazionale ale porcului obişnuit sunt bine cunoscute şi corespund într-o mică măsură cu asemănările pe care acest animal le prezintă la acelaşi tip?

Pe de altă parte „caracteristica esenţială a dentiţiei urşilor este dezvoltarea adevăraţilor molari, în numărul obişnuit pentru animalele placentare şi manifestările lor generale în ambele maxilare -o suprafaţă tuberculară de masticaţie”

Cu alte cuvinte, porcii şi alte animale asemănătoare, în unele privinţe, provin în structura lor de la animalele cu copite către cele carnivore; în timp ce urşii sunt trecerea de la carnivore către animalele cu copite; rezultatul fiind acelaşi - privind la scară mare, ele au devenit omnivore. Dar excepţiile, care până acum nu s-au supus legilor corelarii, ne furnizează ilustrări ale modului în care detaliile acestei legi sunt aplicate, în cazuri contrastante din tipuri diferite.

 http://aleph0.clarku.edu/huxley/comm/ScPr/Falc.html )

Frugivorele, precum cimpanzeii, au 32 de dinţi: 16 pe fiecare maxilar, inclusiv 4 incisivi, 2 cuspizi (canini), 4 bicuspizi (premolari) şi 6 molari. Dinţii cuspizi sunt adaptaţi pentru a sparge nuci iar articulaţia uniformă a dinţilor permite frugivorelor să zdrobească şi să mestece fructe.

Carnivorele (de exemplu felinele), au canini bine dezvoltaţi, lungi, ascuţiţi, cilindrici şi separaţi de ceilalţi dinţi. Colţii şi canini ascuţiţi care penetrează şi omoară, care sfârşie carnea, sunt o trăsătura a tuturor carnivorelor adevărate (cu excepţia unor păsări). Maxilarele puternice ale carnivorelor se mişcă numai vertical şi sunt ideale pentru sfârşierea cărnii, care este înghiţită aproape nemestecată şi apoi este digerată de sucuri gastrice extreme de acide.

  

Dinţii umani nu sunt creaţi pentru a sfârşia carnea, precum ai leilor, lupilor sau câinilor, ci mai degrabă se apropie de acele animale care se hrănesc cu fructe. Dinţii umani corespund aproape identic cu cei ai cimpanzeilor şi a altor frugivore. La om, absenţa completă a spaţiilor între dinţi caracterizează arhetipul nostru frugivor. „Canini” omului sunt scurţi, solizi şi uşor triunghiulari. Sunt mai puţin pronunţaţi şi dezvoltaţi decât cei ai urangutanilor, care rareori omoară şi mănâncă carne crudă în mediul lor natural. Canini umani nu seamană în nici un fel cu canini lungi, rotunzi şi ascuţiţi ai carnivorelor adevărate. Dinţii omului nu sunt curbaţi şi ascuţiţi ca ai lupilor sau tigrilor, şi nici largi şi plaţi ca ai speciilor care mănâncă iarba şi grăunţe. De fapt, dinţii omului sunt ca cei ai maimuţelor care se hrănesc cu fructe şi gura este potrivită pentru fructe şi legume suculente. Ar fi extrem de dificil, dacă nu chiar imposibil pentru oameni, să mănâce carne crudă fără ajutorul cuţitului şi furculiţei. A denumi dinţi incisivi „colţi” sau chiar a-i asemui cu canini este o exagerare.

Anatomie comparată

Carnivorele sunt dotate din naştere cu echipamentul anatomic inerent pentru detectarea, capturarea, uciderea şi sfârşierea prăzii. Câinii au maxilare puternice care crează răni adânci prăzii lor. 

Oamenii nu au ghiare ascuţite pentru a rupe; nici colţi ascuţiţi pentru a sfârşia; nici ochii noştri şi nici simţul olfactiv nu este bine dezvoltat pentru vânătoare. Nici corpul uman nu este creat pentru a alerga suficient de repede pentru a prinde prada. Oamenii nu pot apuca animalele în gura lor, precum fac câinii, coioţii, lupii, şacalii, lei, tigrii sau pisicile. Noi creăm răni cu mâinile noastre prin forţa lor brută.

Totuşi, oamenii au membre şi degete minunate (inclusiv degetul mare opozabil) pentru a urca, a se întinde şi a apuca. Capacitatea noastră naturală de a aduna este foarte similară cu cea a cimpanzeilor. Animalele fructivore din ordinul primatelor au de asemenea încheieturi mobile la umeri, coate şi mână, care permit mişcarea liberă în toate direcţiile. Frugivorele au mâini sensibile, care se pliază uşor, cu degetul mare opozabil, cu unghiile plate, toate acestea fiind perfecte pentru a culege şi a aduna fructe.

Referitor la membrele altor specii, ierbivorele posedă copite care le permit să meargă uşor pe pajiştile cu iarbă, iar carnivorele posedă ghiare ascuţite care le permit să-şi atace violent prada. Animalele care trăiesc în copaci şi cele care culeg fructe au de asemenea o vedere binocular stereoscopică, care face vederea suficient de precisă pentru a stabili poziţia obiectelor.

O altă comparaţie anatomică între specii se referă la structura pielii. Toate animale vegetariene au glande sudoripale din abundenţă. La carnivore acestea sunt atrofiate şi inactive. Ele nu transpiră abundent pentru a preveni o pierdere masivă de fluide, care ar determina o precipitare concentrată de deşeuri de nitrogeni (datorită consumului de carne crudă). Asta explică de ce cei ce consumă carne suferă când vremea este caldă, în timp ce vegetarienii rămân relativ confortabili.

Fiziologia comparată a digestiei

Lungimea canalelor alimentare diferă foarte mult în funcţie de specie şi de hrana lor naturală.

Lungimea intestinului unui carnivor este de 3-6 ori lungimea corpului. Carnivorele au nevoie de un intestin scurt, fără striaţii, ce acţionează rapid, deoarece carnea crudă devine rapid destul de toxică şi nu poate fi reţinută mult timp în intestin, fără ca să se petrecă putrefacţia otrăvitoare.

Intestinul ierbivorelor este plin de încreţituri pentru a crea o suprafaţă mai mare şi are de 30 de ori lungimea corpului. Iarba şi plantele sunt brute şi pline de fibre, necesitînd o digestie mai lungă pentru descompunerea celulozei.

În general, lungimea intestinului omnivorelor este de 6 ori lungimea trunchiului.

Intestinul frugivorelor, inclusiv al oamenilor, este încreţit şi are de 12 ori lungimea corpului. La un adult, lungimea canalului alimentar are aproape 30 de picioare. Tractul digestiv uman este de aproape 4 ori mai lung decât cel al carnivorelor.

Intestinul carnivorelor este scurt şi fără striaţii pentru a descompune rapid hrana şi a o scoate rapid din sistem, înainte ca carnea să putrezească. Intestinul omului este încreţit, pentru scopul de a reţine hrana cât mai mult timp posibil, până când toţi nutrienţii au fost extraşi, ceea ce este condiţia cea mai proastă pentru digerarea şi procesarea alimentelor din carne. Intestinul lung al omului nu poate procesa rapid hrana săracă în fibre (incluzînd carnea şi produsele lactate). În consecinţă, hrana animală reduce capacitatea musculaturii intestinului de a efectua mişcări rapide de contracţie şi relaxare, astfel încât apare aproape inevitabil putrefacţia (ce se manifestă prin flatulenţă şi scaune urât mirositoare). Toate acestea duc la eliberarea unor produşi toxici. La oameni se poate instala constipaţia în urma unei diete axate pe carne. Cancerul de colon este de asemnea obişnuit, ambele fiind rare sau inexistente când hrana este bogată în fibre şi axată pe fructe şi legume. 
    

Sursa: Autor: Art Baker - HealthCreation.net