Flora intestinală și sănătatea umană

Unele bacterii intestinale produc substanţe care sunt dăunătoare pentru om, precum produsele de putrefacţie, toxinele şi produsele carcinogenice. Atunci când acestea predomină în intestin, nu sunt produşi nutrienţii esenţiali şi creşte nivelul substanţelor dăunătoare. Aceste substanţe daunatoare s-ar putea să nu aibă un efect imediat asupra omului, dar sunt factori care contribuie la îmbătrânire, promovează cancerul, bolile de ficat şi rinichi, hipertensiunea, arterioscleroza şi reduc imunitatea.

Factorii care ţin de dietă sunt consideraţi factori de risc importanţi ce determină dezvoltarea cancerului colorectal. Din observaţiile epidemiologice, hrana bogată în grăsimi este asociată cu cancerul colorectal, iar cea bogată în fibre nu. Asta se petrece după următorul mecanism. În tractul gastrointestinal, organismul produce din hrană diverse substanţe carcinogene şi endogene, detoxifică substanţele carcinogene, sau întăreşte sistemul imunitar, ceea ce duce la schimbări în incidenţa cazurilor de cancer. Ingerarea cantităţilor mari de grăsime animală măreşte secreţia bilei, cauzînd creşterea acidului biliar şi a colesterolului în intestine.
Aceste cantităţi mărite de substanţe sunt transformate de bacteriile intestinale în acizi biliari secundari, derivatele lor (hidrocarbon policiclic aromat, estrogen şi derivaţi epoxidici), care sunt în legătură cu carcinogeneza. Diverşi metaboliţi triptofanici (indole, skatole, 3-hidroxykinurenine, acidul 3 –hidroxyanthranilic, etc.), fenoli, amine şi compuşi nitroso, produşi de bacteriile intestinale din proteine, participă de asemenea la carcinogeneză.

COMPARAŢII

Forma şi mărimea stomacului variază mult la diverse specii. La carnivore, stomacul este un sac mic şi rotund, creat pentru a dizolva rapid carnea şi a o transmite mai departe. La ierbivore (mai ales la rumegătoare), stomacul este format din saci alăturaţi ce au convoluţii inelare. Stomacul frugivorelor (inclusiv al omului), este alungit şi este caracterizat de pliuri numite rugae, care servesc la reţinerea hranei pe perioade de timp relativ lungi.

Mărimea diverselor organe variază mult la diverse specii. Ficatul şi rinichii carnivorelor sunt mult mai mari decât ale animalelor vegetariene. Rinichiul unui leu este dublu faţă de cel al unui taur şi doar cu puţin mai mic decât cel al unui elefant. Acesta permite leului să proceseze mari cantităţi de proteine şi deşeuri nitrogenice, conţinute în dieta sa naturală cu carne. Imensul ficat al carnivorelor secretă cantităţi mai mari de bilă în intestinul subţire decât ficatul ierbivorelor. Există o relaţie directă între cantitatea de carne mâncată şi cantitatea de bilă secretată. În consecinţă, hrănirea cu carne implică un efort pentru micul ficat al oamenilor, ceea ce slăbeşte funcţionarea acestui organ pe o periodă lungă de timp.

Atunci când oameni adoptă o hrană pentru care nu sunt adaptaţi în mod natural, aceasta aduce un stres nenatural asupra organelor. Oameni nu au fost niciodată adaptaţi la dieta carnivoră bogată în produse animale. Ficatul nostru este mai mic decât cel al carnivorelor şi, ca rezultat, nu putem detoxifia toxinele inerente din produsele animale, precum acidul uric (vezi detalii mai jos). Şi rinichii noştri sunt mai mici şi se pot îmbolnăvi din suprasolicitarea lor într-o dietă bogată în proteine animale.

Concentraţia diferită de acid clorhidric la diverse specii determină dieta lor naturală. Sucul gastric al carnivorelor este puternic acid, pentru a preveni putrefacţia în timp ce carnea este digerată. Ierbivorele secretă o cantitate mai mică şi mai puţin concentrată de acid clorhidric, ceea ce nu scurtează descompunerea bacterială a cărnii: un proces ce începe în momentul morţii animalului. Relativ la carnivore, stomacul oamenilor secretă o slabă concentraţie de acid clorhidric şi puţine enzime (pepsina) care descompun proteinele. Carnivorele au o concentraţie de 1100% mai mare din aceste secreţii digestive ale cărnii decât oamenii. Leii pot sfârşia şi înghiţi întreaga voastră mână şi o digeră foarte rapid.

Acidul uric: un component al cărnii toxic pentru oameni

Aproape 5% din volumul de carne al tuturor animalelor constă dintr-un deşeu numit acid uric, care este în mod normal eliminat de rinichi. Acidul uric este otrăvitor pentru oameni, deoarece este toxic şi nu poate fi metabolizat. Aproape toată populaţia americană suferă de o formă de osteoporoză, care se datorează în mare parte substanţelor rezultate din consumarea cărnii şi cerealelor.

Toate carnivorele secretă enzima numită uricase, care descompune acidul uric, astfel încât să poata fi rapid eliminat. Oamenii nu generează această enzimă. Din contra, noi absorbim acidul uric atunci când mâncăm carne. Ca rezultat, se formează cristale de calciu-urate, ce se concentrează în articulaţii, picioare şi partea de jos a spatelui. Aceste depozite duc la artrită, gută, reumatism şi dureri în partea de jos a spatelui. Din punct de vedere fiziologic, carnea nu este potrivită pentru oameni. Carnivorele naturale înghit hălci mari de carne aproape nemestecate şi carnea este uşor digerată de stomacul lor. Dacă oamenii ar face la fel, am digera o cantitate foarte mică înainte ca putrefacţia să se instaleze şi să fie iniţiată boala. Pentru oameni, carnea este o hrană patogenică şi nutriţional deficientă.   

PH-ul salivei diverselor specii este un alt determinant al dietei lor naturale. La carnivore, glandele salivare sunt mici şi secretă o salivă acidă care are un efect mic, sau chiar inexistent asupra amidonului, ceea ce este logic deoarece carnea aproape nu are amidon. Omnivorele, precum porcul, au glande salivare imense, care secretă cantităţi uriaşe de enzime care descompun amidonul. Oamenii au doar o enzimă care descompune amidonul, spre deosebire de multitudinea existentă la omnivore şi la celelalte animale care mănâncă produse pe bază de amidon. Ptialina noastră este limitată. Asta ne exclude din regnul adevăratelor granivore (cele care mănâncă grâne şi cereale). Frugivorele au glande salivare care secretă salivă alcalină, ce conţine doar cantităţi moderate de ptialină, care iniţiază digestia amidonului. Asta ne arată că oamenii şi celelalte frugivore pot digera uşor cantităţile mici de amidon conţinute de fructe proaspete, diverse tipuri de alune, seminţe şi verdeţuri şi că oamenii nu pot subzista dintr-o dietă bazată pe cereale amidonoase, aşa cum fac astăzi mulţi oameni.

Diabetul este în mare măsură rezultatul consumului excesiv de zahar rafinat şi produse amidonoase. Chiar consumul predominant de cereale integrale şi legume poate fi nociv, datorită necesităţii excesive de digerare a amidonului.

Carnea nu este pentru meniul nostru.

În concluzie, carnea nu este un aliment potrivit pentru oameni, datorită următoarelor argumente fiziologice:

1. Carnivorele au un intestin scurt ce le permite să elimine rapid carnea putrezită, în timp ce oamenii au un canal alimentar lung şi complicat, ce permite nutrienţilor din plante să fie absorbiţi şi asimilaţi lent.
2. Carnivorele au o floră bacteriană intestinală diferită de cea a animalelor care nu mănâncă carne, inclusiv a omului.
3. Carnivorele au canini lungi şi ascuţiţi, în timp ce oamenii au dinţii frugivorelor.
4. Oamenii pot mastica în timp ce carnivorele nu – maxilarele lor se pot mişca doar pe verticală.
5. Oamenii transpiră prin piele (aşa cum fac şi celelalte animale care nu mănâncă carne, precum caii, maimuţele, antilopele, etc.), în timp ce carnivorele îşi reglează căldura prin limbă.
6. Oamenii sug lichidele, în timp ce carnivorele lipăie lichidele.
7. Saliva umană conţine ptialină (necesară începerii digestiei amidonului), în timp ce carnivorele nu au ptialină.
8. Carnivorele secretă în stomac de 10 ori mai mult acid clorhidric decât oamenii şi la o concentraţie mult mai mare. Asta le permite să digere oasele, carnea, penele, pielea, etc. Carnivorele preiau nutrienţii de la întreaga pradă, nu numai de la muşchi şi organele selectate, aşa cum fac oamenii.
9. Carnivorele au un ficat mare, pentru a detoxifia sângele şi pentru a genera secreţii masive de bilă, comparativ cu oamenii care au un ficat mai mic.
10. Carnivorele generează ezima uricase pentru metabolizarea acidului uric (un produs ce se formează în urma metabolizării cărnii). Oamenii nu generează şi nici nu metabolizează uricase. Ca rezultat, acidul uric este absorbit, ceea ce duce la boli care cauzează îmbătrânirea.

Când oamenii au început să mănânce carne ei nu au dezvoltat colţi, ghiare, abilitatea de a secreta uricase sau acid clorhidric concentrat, ceea ce caracterizează carnivorele. Ar trebui să analizăm pe eschimoşi care, probabil, au mâncat cel mai mult timp carne.

Speciile se adaptează foarte lent la schimbarea condiţiilor de mediu. Conform unui studiu continuu asupra dietei (început în 1983), făcut pe un eşantion de 6500 de chinezi, biochimistul nutriţionist Colin Cambell de la Universitatea Cornell, care este şi membru al Academiei Naţionale de Ştiinţe, a concluzionat că oamenii sunt încă o specie vegetariană. Doar în ultimi mii de ani produsele din carne au devenit de bază în dieta occidentală. Conform doctorului Campbell „nu este un timp suficient pentru a dezvolta noi mecanisme care să ne protejeze de aceste tipuri de hrană”.

Dar psihologic?

Chiar şi din punct de vedere psihologic nu suntem carnivori adevăraţi.  Carnivorele urmăresc şi prind prada după ce au fugărit-o. Ele îşi înfig adânc colţii şi  ghiarele în carnea prăzii ucigînd-o. Apoi prada însângerată este sfâşiată în bucăţi, iar hălcile mari sunt înghiţite fără a fi mestecate.

Oamenii nu sunt ucigaşi naturali şi nici nu savurează aceste imagini, din punct de vedere psihologic. Nici nu pot considera savuroasă hrana animală crudă – carnea, sângele, oasele, intestinele, organele. Oamenii îşi gătesc hrana, ceea ce înseamnă că mănâncă carne arsă, moartă, deoarece focul distruge ţesuturile vii. Hrana gătită nu are nici o legătură cu hrana vie sau cu carnea vie a unui animal proaspăt ucis. Totuşi, plantele vii îşi menţin forma multe zile după ce au fost culese. Atunci când se ofilesc nu le mâncăm. Dispoziţia noastră mentală este în concordanţă cu adevărata noastră dispoziţie nutriţională. Standardele noastre estetice atribuie frumuseţe unui fruct colorat şi plantelor verzi, nu animalelor sângerande, care se zbat. Contrar perversiunilor dobândite, nu ne face plăcere în mod natural să mâncăm animale moarte, carne însângerată, insecte vii, sau grâne.

Noi savurăm fructe. Pentru a stabili dotările noastre naturale, trebuie să ne imaginăm în mijlocul naturii, unde cândva am funcţionat în totalitate bazându-ne pe capacitatea noastră naturală de a găsi şi consuma hrană. Sobele, cuptoarele cu microunde, crătiţile, tigăile nu ni s-au dat din naştere ca parte a dotărilor noastre naturale.

Suntem în mod natural vegetarieni?

Dotările biologice ale oamenilor sunt astfel încât corpul este capabil să obţină o nutriţie completă şi optimă din plante. Totuşi, NU suntem nici vegetarieni adevăraţi. Multe ierbivore care subzistă hrănindu-se cu iarbă şi frunze verzi (rumegătoare), au 4 stomacuri ce conţin enzime speciale, inclusiv celulaza, care pot digera celuloza carbohidrată, care este total nedigerabilă de oameni.

Verdeţurile care alcătuiesc salata noastră sunt de fapt hrană cu un conţinut mare de calorii. Cu toate acestea, salata este o mâncare dietetică care ajută în cura de slăbire. Majoritatea caloriilor din vegetale sunt legate în celuloză, a cărei capacitate de creere a energiei este foarte diminuată în sistemul oamenilor, dar care furnizează minerale extrem de valoroase din care corpul nostru profită din plin. Adevăratele ierbivore sunt pe deplin capabile să obţină energia din iarbă şi frunze verzi, deoarece secretă enzima celulase, care descompune şi eliberează energia din molecula de celuloză. Spre deosebire de ierbivore, stomacul omului nu poate procesa cantităţi mare de celuloză. Omul nu poate regurgita şi remesteca hrana aşa cum face vaca. Nici nu poate digera eficient un amestec de diferite tipuri de hrană, aşa cum o fac omnivorele adevărate. Deşi se poate introduce orice în stomacul omului, fiziologia noastră este astfel încât poate fi digerată efectiv doar hrana la care suntem adaptaţi biologic, în combinaţii compatibile, conform limitărilor naturale ale chimiei digestive.

Stiinţa verifică că strămoşii oamenilor erau frugivori.

Cercetari recente ale antropologilor arată că avem un trecut arboricol. În trecut, strămoşii noştri genetici trăiau în copaci. Atunci ei depindeau de rodul copacilor şi mult mai târziu de cel ale tulpinilor şi lujerilor. Alan Walker, antropolog la Universitatea John Hopkins din Maryland, a făcut cercetări care au arătat că strămoşii omului erau odată exclusiv mâncători de fructe. Prin examinarea atentă cu microscopul electronic şi cu alte instrumente sofisticate a dinţilor fosilizaţi şi a rămăşiţelor umane fosilizate, dr. Walker şi colegii săi sunt absolut siguri că străbunii oamenilor erau total frugivori. Aceste descoperiri au fost pe larg publicate în New York Times, numărul din 15 martie 1979.

Dr. Walker a declarat: studiile preliminare ale dinţilor fosilizaţi au dus la surprinzătoarea sugestie că strămoşul nostru – australopitecus – nu mânca predominant carne, nici chiar seminţe, frunze, iarbă, verdeţuri şi nici nu era omnivor. El părea că trăieşte cu o dietă exclusiv din fructe. Fiecare dinte examinat, pe o perioadă cuprinsă între Australopitecus şi Homo Erectus, adică 12 milioane de ani, pare a fi al unui mâncător de fructe.

Esenţa cercetărilor dr. Walker este că chiar dacă oamenii au adoptat practici omnivore şi carnivore, anatomia şi fiziologia noastră nu s-a schimbat. Din punct de vedere biologic rămânem o specie de mâncători de fructe. Sistemul digestiv al omului s-a adaptat timp de 60 milioane de ani la o dietă de fructe şi legume. Câteva mii de ani de mâncare aberantă nu vor schimba necesităţile noastre pentru o sănătate optimă.

Poziţia ocupată de oameni este cea în ordinul primatelor, ceea ce înseamnă că din punct de vedere antropologic, cele mai apropiate rude ale noastre sunt maimuţele antropoide (antropoide înseamnă asemănătoare omului). Această specie include gorilele, cimpazeii şi maimuţele, toate fiind clasificate ca frugivore. Din perspectiva fiziologiei, biologia şi digestia umană seamană cel mai mult cu ruda noastră – urangutanul. Chiar şi materialul nostru genetic este peste 95% identic. Oamenii se dezvoltă hrănindu-se doar cu fructe precum primatele din natură. În consecinţă, unii antropologi şi biologi au clasificat oamenii ca frugivori.

În cartea sa „Regnul animal”, Georges Cuvier spunea: judecînd după structura sa, hrana naturală a omului pare a consta în principal din fructe, rădăcini şi alte părţi suculente ale vegetalelor. Mâinile ne permit toate mişcările pentru a le culege. Maxilarele moderat puternice dar scurte, canini egali ca lungime cu ceilalţi dinţi, împreună cu molari cu protuberanţe, ne-ar permite să mestecăm ierburi cu dificultate, sau se devorăm carne, dacă aceste tipuri de hrană nu ar fi iniţial gătite prin foc.

Fructele sunt perfecte pentru om

Cea mai convingătoare dovadă ştiinţifică indică fructele ca find hrana adaptării noastre biologice. Acest lucru este negat de interesele comerciale, dar o populaţie educată sănătos nu va mai cumpara de la supermarket. Dieta noastră naturală nu a fost formulată pe baza analizelor de laborator, sau pe baza experimentelor pe şoareci. Se bazează în primul rând pe studiul anatomiei şi fiziologiei comparate, ce caută să stabilească clasa biologică de animale de care aparţin în mod natural oamenii, pentru a determina adevăratul caracter al dietei noastre. Nici o altă hrană nu poate fi mai naturală pentru noi.

Fructele sunt atractive pentru simţurile noastre (vizual, olfactiv, gustativ). Dieta noastră naturală ar trebui să fie alcătuită în principal din fructe, diverse nuci şi vegetale verzi. Chiar şi carnivorele consumă uneori mari cantităţi de vegetale. Plantele cu frunze verzi pot fi privite ca un fel de „card” al naturii, deoarece orice altceva mănâncă un animal în concordanţă cu adaptăile sale biologice specifice, în mod invariabil nişte frunze verzi sunt incluse în dieta sa.

Mâncaţi fructe ca produse principale ale dietei voastre, nu ca un accesoriu. Cele mai multe „vegetale” sunt considerate fructe din punct de vedere botanic.

Frugivorele sunt fiziologic dotate să obţină energie în primul rând din zahărul natural din fructe. Oamenii sunt înzestraţi cu un fel de „dinte dulce”, care să ne ghideze în selectarea hranei care îndeplineşte dispoziţiile noastre biologice şi nevoile noastre calorice – adică fructe suculente dulci. Anatomia noastră este astfel încât suntem capabili să culegem fructe, să le masticăm, să le digerăm uşor şi eficient. Fructele conţin toţi nutrienţii necesari: vitamine, minerale, proteine (în formă de aminoacizi), grăsimi şi carbohidraţi (vezi mai jos). Toată hrana care are seminţe este definită din punct de vedere botanic ca fructe. Asta înseamnă că sunt fructe şi avocadao, castraveţii, roşiile, vinetele, ardeii, chiar şi diverse tipuri de nuci şi seminţe. În mod uzual, există tendinţa de a defini fructele ca ceva care este cules din copaci sau din tufişuri, iar vegetalele ca hrană ce creşte în grădină, sau salată.    

Ce este un fruct?

În dicţionar există următoarea definiţie, care include multe alte alimente ce intră în salata verde: fructul este produsul reproducerii unui copac sau al unei alte plante ... produsul comestibil, suculent, în general el acoperind şi incluzînd seminţe ... sau ovarul matur. În esenţă, fructul este alcătuit din două părţi: pericarpul sau pulpa comestibilă şi partea de sămânţă.

Observaţi că din această definiţie botanică, atunci când considerăm caracterul nostru fructivor, rezultă că fructul nu înseamnă exclusiv că este dulce. Pentru a ne bucura de o viaţă plină de tinereţe, energie, voioşie, mâncaţi o dietă variată în care predomină hrana la care sunteţi biologic adaptaţi: fructe proaspete, vegetale, diverse tipuri de nuci şi seminţe, grâne încolţite şi ocazional legume şi tuberculi.

Ce sunt vegetalele?

Definiţia lor este: vegetalele sunt plante care cresc ca vlăstari sau mănunchiuri de frunze, sau sunt plante ce înfloresc şi care nu dezvoltă o parte suculenta şi comestibilă care să înconjoare seminţele. Vegetalele se clasifică în 4 categorii:

1. Vegetalele care crează fructe: aceste sunt numite în mod obişnuit vegetale, dar de fapt sunt fructe – roşiile, ardeii, castraveţii, dovleceii, vinetele, etc.
2. Vegetalele verzi: acestea sunt cele care au frunze verzi, toate vegetalele fără amidon, lăstari şi toate vegetalele din familia cruciferelor (varza, brocoli, varza de brussel, dovlecei).
3. Tuberculi şi rădăcini: sunt vegetalele ce cresc sub pământ, precum cartofii, morcovii, sfecla, păstârnacul, rădăcina de pătrunjel, etc. Sunt incluse în această categorie şi vegetalele iuţi precum usturoiul, ceapa, ridichile, etc. Măncaţi-le cu moderaţie.
4. Fungii: acestea sunt ciupercile, algele şi iarba de mare. Acestea conţin toxine, deci mâncaţi-le cu moderaţie.

Dieta noastră de bază ar trebui să conţină fructe proaspete, vegetale, diverse tipuri de nuci, seminţe, germeni de cereale integrale, legume şi tuberculi. Toate acestea previn supraalimentarea cu alimente concentrate, care ar putea duce la constipaţie, asigură o abundenţă de vitamine şi minerale ce provin din produse proaspete şi asigură bolul alimentar necesar eliminării normale.

Criterii pentru determinarea hranei cele mai naturale

Putem prelungi durata de viaţă, mâncînd doar hrană care este: integrală, nu fragmentată; neprelucrată, netrecută prin foc; bazată pe plante, nu de origine animală; non-toxică. Toxinele sunt substanţe tratate de organism ca otrăvuri ce irită sistemul: cafeina din ceai şi cafea; nicotina din tutun; acidul uric din carne, peşte; uleiul de muştar din ceapă şi usturoi; alicina din usturoi; acidul oxalic din spanac şi fasole verde; acidul phytic din făină.

Atunci când aceste produse sunt consumate, circulaţia este stimulată, ca mecanism de aparare, pentru a deplasa iritanţii toxici la organele de eliminare. Baza celor mai multe boli constă în consumul de hrană şi băutură toxică şi a substanţelor mai puţin normale (inclusiv a medicamentelor sau a altor substanţe ce nu pot fi incorporate în plasma ţesuturilor).

Doar fructele proaspete nu sunt toxice, la fel ca şi cele mai multe vegetale, diverse tipuri de nuci şi seminţe. Conţinutul mare în apă al produselor proaspete, neprelucrate, este folosit de corp pentru a menţine o stare de curăţenie interioară. Fluidele corpului sunt formate din apă, ele îmbăind fiecare celulă din trilioanele care alcătuiesc corpul. Cu cât se consumă o hrană mai puţin toxică, cu atât se cheltuieşte mai puţină energie pentru eliminarea substanţelor toxice. Ca rezultat, se manifestă mai puţine boli.

Cea mai mare parte a hranei ar trebui consumată în starea ei naturală, integrală şi neprelucrată prin foc. Focul distruge ţesuturile vii. Hrana neprelucrată conţine substanţe vii, cu enzime încă active şi intacte din punct de vedere funcţional. Gătirea excesivă distruge nutrienţii. Nu numai că nu mai există nutrienţi după ce hrana a fost supraîncălzită, ci şi reziduriile arse devin toxice. Enzimele din hrana neprelucrată sunt distruse la temperatura joasă, de 47*C. Nutrienţii din fructele proaspete sunt predigeraţi şi necesită doar să fie temeinic mestecaţi, lichefiaţi şi înghiţiţi. Nutrienţii predigeraţi sunt economici pentru organism, necesitînd puţină cheltuială de energie pentru asimilarea lor. Zahărul din fructe este rapid absorbit în sânge, atunci când este corect combinat. Fructele sunt alimentele cele mai uşor de digerat, atunci când sunt mâncate pe stomacul gol.

Aproape 90% din necesarul de nutrienţi sunt pentru glucoză. Caloriile provenite din glucoză asigură combustibilul ce dă energie organismului, dar nu toate caloriile sunt create la fel. Caloriile provenite din produsele proaspete, integrale, ard fără reziduri, deoarece ele există în sinergie cu vitaminele, mineralele, fibrele şi nutrienţii care sunt naturali. Din potrivă, caloriile ce provin din junk food sunt toxice. Ele sunt calorii goale, fără nutrienţi, ce au fost îndepărtaţi în timpul procesului de fabricaţie.

Carbohidraţi complecşi din amidonoase trebuie să fie gătiţi, ceea ce distruge nutrienţii şi necesită procese digestive cu enzime complexe. Carbohidraţii din fructe sunt uşor şi eficient convertiţi în glucoza din sânge – sursa primară de energie a corpului.

În general, reacţia metabolică în urma consumul de hrană ar trebui să fie alcalină. Sângele menţine permanenet o condiţie uşor alcalină, între 7.35 şi 7.45 ph. Alcalinitatea se întăreşte prin consumul de hrană ce conţine minerale alcaline: calciu, potasiu, sodiu, magneziu, fier. Vegetalele şi fructele proaspete sunt alimente ce creează alcalinitate. Alimentele ce formează acizi sunt cele ce au un conţinut mare de minerale ca ; sulf, fosfor, clor, mangan. Acestea sunt alimentele de origine animală (carnea, mezelurile), ouăle, grânele şi multe tipuri de nuci şi seminţe. Pentru a avea o viaţă sănătoasă, plină de energie, dieta trebuie să fie alcătuită din cel puţin 85% alimente ce creează alcalinitae şi restul din cele ce creează aciditate.

Hrana trebuie să vă furnizeze necesarul de proteine. Acestea sunt descompuse în aminoacizi, înainte de a fi folosite de către corp. Aminoacizii individuali sunt asimilaţi în structura celulară, în timp ce moleculele mari de proteine nedigerate nu sunt. Corpul reciclează două treimi din necesarul său de proteine prin rezerva sa de amino acizi. Această sursă de aminoacizi provine din înlocuirea normală a celulelor moarte cu cele noi, obţinute prin diviziunea celulară ce se petrece în fiecare moment al vieţii. Aveţi nevoie de mai puţin de 20 gr. de proteine zilnic, deşi producătorii de carne şi produse lactate ne spun că avem nevoie de o cantitate de 5 ori mai mare.

Consumul de proteină animală gătită cauzează boli precum cancerul, osteoporoza şi nenumarate alte boli legate de îmbătrânire. Celulele canceroase se înmulţesc enorm în medii interne toxice de aminoacizi absorbiţi, digeraţi parţial şi de molecule coagulate de proteine, ambele rezultînd din prepararea hranei folosind focul. Fructele, vegetalele, diverse tipuri de alune şi seminţe, toate proaspete, furnizează proteine netoxice, cu o înaltă valoare biologică, avînd intacţi toţi aminoacizii.

Hrana integrală, proaspată, este bogată în vitamine. Fructele şi vegetalele care nu au trecut prin foc, sau nu au fost fragmentate şi rafinate, sunt încărcate de toţi nutrienţii. Dacă dieta este dominată de produse proaspete, suplimentele de vitamine nu sunt necesare. Acestea sunt întotdeauna nenaturale şi în mare parte neasimilabile de către organism. Luaţi-vă vitaminele şi mineralele din produsele cultivate natural nu din suplimente farmaceutice. Căldura din procesul de gătire şi procesarea comercială a hranei schimbă mineralele în anorganice, care sunt la fel de toxice ca şi când aţi încerca să mâncaţi pământ. Doar plantele pot absorbi şi folosi mineralele anorganice în procesul de fotosinteză. Pentru oameni, mineralele anorganice nu sunt folositoare, din punct de vedere metabolic, ele nu pot compensa eventuala lipsă de minerale.

Necesarul de grăsimi este scăzut. Ficatul crează tot colesterolul necesar. Hrana obişnuită americană conţine 37-45% grăsime saturată care blochează arterele, cea mai mare parte a ei având un colesterol mare. Fructele şi vegetalele proaspete conţin doar 1-5% grăsime cu grad mic de saturare, aproape fără colesterol. Avocado, diverse tipuri de nuci şi seminţe crude aduc gradul de absobţie al grăsimii la 10-25% grăsime total nesaturată, cu valoare biologică mare.

Setea excesivă, cu excepţia cazurilor de exerciţii fizice intense şi în clima caldă, este de obicei un semn de corp toxic. Toxinele sunt menţinute în suspensie în mediul lichid. Atunci corpul cere apă suplimentar. Mâncând fructe şi vegetale proaspete, neprelucrate, acestea conţin 78-95% apa şi elimină nevoia de a bea alte lichide.

Corpul are nevoie de o dietă ce să conţină suficiente fibre, pentru a garanta acţiunea naturală peristaltică, ritmică, a colonului şi să menţină tonusul potrivit al tractului gastrointestinal. Dieta obişnuită săracă în fibre este cauza majoră a cancerului de colon şi a constipaţiei. Aceste boli nu sunt uzuale pentru cei care se hrănesc cu fructe şi vegetale proaspete.

Digestia începe cu perceperea mirosului şi a modului în care arată hrana. Gândul la hrană şi modul cum arată declanşează sucul gastric. Aroma apetisantă, culorile vii şi gustul delicios al fructelor, vegetalelor, diverselor tipuri de nuci şi seminţe, sunt un deliciu pentru toate simţurile.

Corpul nostru este pe deplin autosuficient şi îşi auto-operează toate procesele, dacă îi sunt asigurate toate nevoile. Necesităţile de bază sunt: hrana la care suntem adaptaţi biologic; aer şi apă relativ pure; odihnă adecvată; activitate fizică viguroasă; lumina soarelui; activităţi de recreere şi joacă; securitatea vieţii; iubire; auto-măiestrie.

Ar trebui să introducem în corp doar apă pură, aer curat, lumină solară şi o dietă în care predomină fructe proaspete şi o cantitate moderată de vegetale proaspete, diverse tipuri de nuci şi seminţe şi ocazional legume gătite.

De Tomotari Mitsuoka, DVM, phD, Profesor Emerit al Universtăţii din Tokyo