Terapiile Holistice – O cale firească de reintegrare în UNIVERS

Pământul trăieşte transformări majore determinate de trecerea prin centura fotonică, fenomen descoperit cu 40 de ani în urmă și care implică o rapidă ridicare a vibraţiei şi schimbarea axei polilor magnetici. 

Biosfera şi odată cu ea fiinţa umană, ca parte a lumii vii, sunt puternic impactate și toti observăm schimbările la nivel global. 

Totul se reaşează în tiparele fireşti ale Universului iar abordarea terapeutica nu poate face excepţie. 

Vă prezint câteva idei cu intenția de a împărtăși conștientizarea că suntem “dumnezeul” celulelor noastre așa cum noi, la rândul nostru facem parte dintr-un organism mai mare, conștient – spiritual vorbind – de apartenența noastră la propriul său “corp”. Suntem doar o verigă dint-un lanț infinit și nu putem evolua decât în contextul în care existăm și de ale cărui Legi, vrem-nu vrem, trebuie să ținem seama în mod responsabil.

Această perspectivă schimbă total modul în care este abordată vindecarea în acest moment în sensul că, orice tip de vindecare, indiferent de problemă și nivel, se poate aborda și produce numai holistic, luând în considerare TOATE corpurile universului care suntem și înscriindu-l totodată în contextul căruia îi aparține.

Având în vedere acest aspect, în momentul actual în care am intrat definitiv în Epoca de Aur a Pământului, HOLISTIC înseamnă să luăm în calcul și Sinele Divin cu care ne unim fiecare dintre noi în funcție de nivelul la care suntem.

La nivel fizic, vindecarea înseamnă regenerarea celulei, unitatea de bază a corpului uman. La nivel energetic trebuie să ținem seamă de hrana noastră emoțională și mentală. Mai exact, să gestionăm corect emoțiile negative, înlăturându-le rapid și să acceptăm în mental numai gânduri pozitive care creează o realitate corespunzatoare. Pentru că un gând negativ + o emoție puternică înseamna crearea în plan material exact a aspectului pe care îl respingem și nu dorim să apară în viața noastră. 

Iar cel mai impoartant aspect este iertarea și Iubirea Christică, care ne ridică nivelul de vibrație și ne detașează de orice experiență/problemă/legatură karmică. De 2000 de ani ….câți au facut-o? 

La aproape 500 de ani de la afirmaţia lui Paracelsus: “Omul este Universul şi Universul este omul” – terapiile pe bază de biorezonantă abordează, în sfârşit, holistic, organismul uman iar prevenția începe să aibă locul care i se cuvine. Cu mii de ani în urmă, în China, medicii erau plătiți atâta vreme cât pacienții lor erau sănătoși iar dacă împăratul se îmbolnavea medicul era decapitat. Oare cât personal ar mai rămâne prin spitale în zilele noastre dacă s-ar aplica această regulă…? Deci, singura medicină recunoscută era prevenția, păstrarea stării de sănătate în parametrii normali, echilibrul prezent peste tot în lumea vie și în Univers. Parcă e mai firesc să te intreții decât să aștepți să te îmbolnăvești și să te repari apoi – lucru de multe ori imposibil. 

În contextul acestei reaşezări, omenirea se întoarce la îndemnul lui Hipocrate “alimentul tău să fie medicamentul tău şi medicamentul tău să fie alimentul tău” – singura abordare conformă Legilor Creației care guvernează Universul și care ne guvernează viața.
Argumentele sunt multiple şi serioase dar cel mai de bun-simţ, este acela că, o parte a unui întreg funcţioneaza conform Legilor Întregului iar omul ca parte a lumii vii este supus Legilor ei.
Cercetatarea internaţională afirmă cu autoritate lucruri pe care un observator atent şi sensibil al Naturii le cunoaşte de multă vreme: omul se autodistruge pentru că este singura fiinţă aparţinând biosferei care se rupe de Întreg nerespectând întocmai tiparul Naturii, adică propriul tipar, deși avem același „cod genetic” cu Natura. 

Mai exact:
- este singura fiinţă de pe planetă care mănâncă altceva decât îi este destinat – hrană vie, conform structurii lui de culegător;
- își distruge termic hrana înainte de a o consuma, deci se auto-privează de elementele nutritive indispensabile pentru că hrana procesată termic nu mai este bioactiva;
- este singura fiinţă de pe planetă care moare “neânţărcată” pentru că bea lapte toată viaţa (aliment destinat doar puilor, la toate speciile) şi, în acest fel, consumă hormoni de creştere, proteine şi grăsimi în exces după ce a atins maturitatea, ceea ce generează tumori de natură hormonală, pierderea calciului, aciditate în sânge și lenevirea metabolismului ;
- şi nu în ultimul rând, omul distruge mediul în care trăieşte, care îi asigura hrana, şi care, în consecinţă, este sărăcită în principii nutritive.
În aceste condiţii, preocuparea specialiştilor în cercetare nutriţională de a găsi soluţii pentru o nutriţie corectă se dovedeşte imperios necesară. 

Ca tot ce este viu în Natură, fiinţa umană este, la bază, o masă de celule şi un sumum de reacţii biochimice. Simplist vorbind, organismul este sănătos atunci când celulele lui sunt sănătoase/funcționale, pentru că toate bolile, fără excepţie, încep la nivel celular, de la o singură celulă bolnavă. Asta dacă vorbim strict de aspectul fizic. Dar cauza tuturor bolilor este de natură spirituală ceea ce ne trimite din nou la principiul holistic, pentru ca este inutil să abordezi doar efectul, somatizarea în corpul fizic a cauzelor de altă natură. Spiritual vorbind, fiecare celulă este o entitate cu nevoi proprii de care trebuie să ținem seamă dacă vrem să fim în armonie cu noi înşine şi cu Legea Divină. Din punct de vedere spiritual, am putea spune că miliardele de entităţi microscopice care compun universul uman (circa trei trilioane) ne sunt superioare pentru că nu sunt dezbinate ci lucrează în colaborare, conform legilor ÎNTREGULUI. Trupul nostru este o societate perfectă și funcționează perfect până ce intervin energiile negative produse de mintea noastră. Este o lecție pe care încă o avem de învățat. Iar simpla respectare a Legilor care guvernează lumea vie ca şi Creaţie Divină, impactează şi structurile spirituală şi mentală ale corpului, deci restabileşte unitatea şi reintegrează în Întreg. 

Ţinta noastră, a tuturor, ar trebui să fie conștientizarea necesităților reale ale organismului (care are capacitatea de a se vindeca singur) în scopul susţinerii proceselor naturale de autoreglare și regenerare la nivel micro și respectarea aspectului sacru al existenței. 

Dar dincolo de acestea, un alt aspect esențial este gestionarea și eliminarea emoțiilor negative care s-au dovedit cauza principală a modificarii structurii ADN-ului celular putând genera cancere și alte boli grave. Vezi.Bruce Lipton: „Biologia credinței”. Cu alte cuvinte, cărămizile vieții se modifică sub imperiul emoțiilor și credințelor noastre. V-aș întreba atunci, de ce avem nevoie de vaccinuri și tratamente agresive care lasă urme adânci și ne agresează iremediabil, când simpla respectare a Legilor Viului si Iubirea Christică ne aduc în stare de echilibru și vindecare? 

Încercând înlăturarea bolii prin metode medicale clasice, ne adresam doar efectului, nu cauzei care l-a produs şi îi negăm organismului dreptul şi capacitatea de a se autogestiona, nesocotindu-i Legile de funcţionare adica Legea Divina. 

Dându-i tot ce-i trebuie, în echilibrul necesar la nivel celular, eliminând impactul emoțiilor negative (sunt multe tehnici pentru aceasta) și revenind la Legea Divină, îi dăm posibilitatea să se autoregleze, conform codului genetic pi arhetipului după care a fost creat. Dispare dezechilibrul/cauza, dispare boala care este doar efectul. 

Eliberarea emoțiilor, hrana vie și nutriţia celulară corectă constituie baza echilibrului, sănătații și armoniei. O soluție inteligentă de parteneriat cu noi înșine şi cu lumea vie. 

Vor urma articole de prezentare a unor cazuri rezolvate prin eliberarea câmpurilor și deblocarea energiilor Ioana – Vera, 0723 259 240 – terapii de eliberare a câmpului emoțional (corpul de durere), eliberarea din mental a programelor și blocajelor prin Theta Healing, terapii nutriționale, reiki, dianetica, sacroterapie.

Articol scris de Ioana Spirescu
 

Comentarii

Cele mai citite articole: