Uleiul de Măsline - Prietenul Ficatului


Uleiul de măsline conține vitaminele A, B1, B2, C, D, E, K, fier, acizi grași nesaturați, acizi grași saturați, trigliceride, clorofilă. În general se folosește uleiul curat obținut prin presare la rece, fiind unul dintre cele mai bune uleiuri de masă folosite în bucătărie.

Uleiul de măsline este drenor hepatic și biliar, ajută la eliminarea calculilor și este un bun laxativ. Persoanele care au probleme hepatice sau biliare pot lua 1 - 2 linguri de ulei dimineață înainte de masă sau 1 - 2 linguri de ulei înaintea fiecărei mese. Este recomandat ca după înghițirea uleiului să se stea culcat o jumătate de oră pe partea dreaptă. În cel puțin două săptămâni încep să apară ameliorări vizibile.

Pe lângă faptul că este un tonic biliar, uleiul dizolvă pietrele din bilă.

Dacă medicul constată că pietrele sunt destul de mici pentru a putea fi eliminate fără să se blocheze, se amestecă o jumătate de ceașcă de ulei de măsline cu o jumătate de ceașcă cu suc de lămâie sau grapefruit și se bea seara înainte de culcare. Dimineața se bea ceva fierbinte și apoi e posibil ca pietrele să fie eliminate.

Alteori se poate posti două zile înainte, bând suc de mere din două în doua ore, iar în cea de a doua seară se bea amestecul de ulei și suc de lămâi. Astfel se va curăța vezica, se vor dizolva sau elimina pietrele mici.

Uleiul de măsline ajută de asemeni tubul digestiv, contribuind la vindecarea gastritei și a ulcerului.

Poate fi folosit și ca laxativ, luând o lingură seara la culcare.

Are proprietatea de a întârzia procesul de îmbătrânire, protejând inima și arterele, dizolvând chiagurile din vasele de sânge, reducând colesterolul și tensiunea.

Poate fi folosit și sub formă de frecții pe corp și pe încheieturi. Chiar și copii rahitici și anemici pot beneficia de frecții ale corpului.

În cazul algiilor reumatismale, a nevritelor sau a entorselor se fac frecții cu ulei amestecat cu usturoi dat prin răzătoare - o căpățână de usturoi dată prin răzătoare pentru 200g ulei de măsline și lăsat la macerat 2 - 3 zile.

Contra căderii părului se fac frecții ale pielii capului cu ulei seara, timp de 10 zile.
Capul trebuie învelit în timpul noptii.

Fiind considerat ca un ulei al frumuseții, el face nu numai arterele mai suple dar și pielea mai strălucitoare. Uleiul de măsline curăță și înmoaie pielea, o hidratează și o regenerează.

Puteți face aplicații cu ulei de măsline seara după demachiere, zilnic, timp de două, trei săptămâni.

În cazul tenului obosit și uscat se pot pune comprese călduțe pe pomeți, frunte și tâmple timp de 5 - 10 minute, spălând apoi fața cu apă caldă.

Pentru hidratare și pentru creșterea elasticității pielii pot fi folosite și cremele cu ulei de măsline și plante medicinale. Se fierb plantele - tei, patlagină, mușețel, coada șoricelului - în ulei de măsline și se adaugă ceară de albine. Amestecul se strecoară fierbinte, iar după ce se răcește poate fi folosit ca și cremă hidratantă, odată la două zile.

Uleiul de măsline este util și pentru mâini și unghii. După ce terminați de spălat vasele masați mâinile cu ulei de măsline. Pentru unghii se fac băi în ulei de măsline cald la care sau adăugat câteva picături de zeama de lămâie. Băile durează timp de 20 minute.

Câteva recomandări de măști cu ulei de măsline:

- masca cu pulpă de portocală, brânză de vaci și ulei de măsline: se amestecă pulpa de portocală cu puțina brânză de vaci și cu o linguriță de ulei de măsline. Se lasă pe față timp de 20 - 30 minute iar apoi se spală fața cu apă călduță;

Masca cu banană, zeamă de lămâie și ulei de măsline:

- se strivește un sfert de banană până se obține o pastă la care se adaugă jumătate lingurță zeama de lămâie, o linguriță ulei de măsline și puțină cremă nutritivă. Se lasă pe față 20 - 30 de minute după care se spală cu apă călduță. Această mască este benefică pentru orice tip de ten, având acțiune hidratantă și împiedicând uscarea și îmbătrânirea pielii. Ea poate fi folosită cât de des se dorește.

Pentru tenuri ridate și uscate se recomanda:

- mască cu ou, miere, ulei de măsline și suc de fructe de sezon: se amestecă un ou crud bătut cu o lingură de miere și o lingură de ulei de măsline. Se adaugă suc de fructe și se aplică pe față 20 – 30 de minute.

O altă mască care curăță tenul este:

- mască cu argilă, suc de castraveți și ulei de măsline: se amestecă o lingură de ulei de măsline cu puțin suc de castraveți și se adaugă argilă până se obține o pastă. Se aplică pe față timp de 20 – 30 de minute. Aceasta mască poate fi folosită o dată la două zile.

Articol scris de Prof. Univ. Angela Elena Beju



Comentarii

Cele mai citite articole: